Presa din Norvegia se gândește chiar la primul loc după înfrângerea la „masa verde” cu România

Presa din Norvegia se gândește chiar la primul loc după înfrângerea la „masa verde” cu România
  • Publicat:
  • Actualizat:

Norvegia a pierdut la „masa verde” duelul cu România, de la București, însă jurnaliștii de la Oslo se gândesc acum chiar la primul loc, înaintea ultimei etape din Liga Națiunilor.

Presa din Norvegia se aștepta ca România să câștige partida cu 3-0, însă jurnaliștii au început să facă repede calcule și se gândesc că pot termina pe primul loc, cu trei puncte în meciul din deplasare cu Austria.

În ultima etapă din Liga Națiunilor, România va întâlni Irlanda de Nord, în deplasare, în timp ce Norvegia, fără oamenii de bază pe teren, joacă pe terenul Austriei, care s-a impus la Ploiești cu scorul de 1-0.

Norvegienii, cu gândul la primul loc după ce au pierdut la „masa verde” împotriva României

„Ne așteptam la asta, chiar dacă NFF (n.n. Federația de Fotbal din Norvegia) a trimis, marți seară, o scrisoare la UEFA, în care cerea fie ca meciul să fie reprogramat, fie să fie decis prin tragere la sorți”, scriu cei de la VG.

”Dacă asta e singura consecință, înseamnă că Norvegia este câștigătoarea grupei, în caz că învinge Austria cu două goluri diferență sau la un gol, dar de la 3-2 în sus. Cu alte cuvinte, un 1-0 nu este îndeajuns, pentru că Austria a câștigat cu 2-1 pe Ullevaal”, scrie sursa citată.

Totuși, Norvegia are șanse mici să obțină chiar și o remiză în fața Austriei, având în vedere că lotul este decimat. Un singur portar și 16 jucători de câmp fac parte din noul lotul nordicilor, care au vrut să evite un nou eșec la „masa verde”, după ce n-au putut juca duelul cu România. În plus, echipa Norvegiei va fi condusă în meciul de la Viena de selecţionerul formației U21, Leif Gunnar Smerud.

Clasamentul înaintea meciului România – Irlanda de Nord

  • 1. Austria 12p (5 meciuri)
  • 2. Norvegia 9p (5 meciuri)
  • 3. România 7p (5 meciuri)
  • 4. Irlanda de Nord 1p (5 meciuri)
Andrei Preotu / Autor
Aventura lui Andrei Preotu a început încă din 1996, atunci când a fost invitatul lui Ovidiu Ioanițoaia la „Procesul Europenelor”. În 2006 a ajuns la Fanatik, primul loc de muncă. Apoi, a semnat cu NewsIn. După aventura de la OnlineSport, a urmat o perioadă de aproape zece ani în care ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în formă. Arată de milioane
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
„Suflete pereche, zic eu”.  Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o cucerească
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o…
×